În ultima vreme am făcut două drumeții în natură, una în zona Munților Poiana Ruscă și una în Munții Mehedinți și bineînțeles am făcut poze pe parcurs. Spre surprinderea mea, la întoarcerea acasă am văzut că deși fusesem în locuri diferite, pozele erau destul de asemănătoare. Nu fotografiasem prea multe peisaje, deși fuseseră superbe și m-am bucurat de ele, însă în fotografii apăreau frunze, flori, mușchi, ciuperci, ierburi, pietre, adică multe detalii ale naturii și mai ales ale pădurii. Mi se pare fascinant că practic cu cât mergi mai mult spre detaliu, cu cât te apleci cu atenție și uimire asupra fiecărui lucru, dar mai ales asupra naturii, descoperi o lume imensă, fascinantă și atât de frumoasă (ca să nu mai spun de subiectele de fotorgafiat). Mi-am adus aminte de citatul, zicala, nu mai știam ce e și de unde, că lumea poate fi cuprinsă într-un grăunte de nisip. Am căutat-o și am descoperit o minunată poezie de William Blake
„Să vezi Lumea în grăuntele minuscul de nisip
Şi-întregul Paradis locuind o floare,
Strânge-n palma mâinii Infinitul fără chip
Şi Eternitatea în ora trecătoare.”
